|
Universitatea de vara francofona 2017
Universitatea de vară francofonă, ediția a XIII a, s-a desfășurat în perioada 10 - 19 iulie 2017 la Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr” din Sibiu, un partener fidel și de nădejde al asociației noastre.
Universitatea francofonă se adresează, în fiecare an, elevilor de liceu şi de gimnaziu din Sibiu şi din judeţ. Tema din această vară a fost "Imaginer le monde de demain"/ "Cum ne imaginăm lumea de mâine" şi a fost declinată în cinci ateliere, animate de francezi nativi : ecologie, scriere creativă, IT, serigrafie şi teatru.
Anul acesta am beneficiat de prezența la Sibiu a unor animatori din Rennes, recrutați și trimiși la Sibiu de către serviciul « Mission locale », un serviciu public al Departamentului Ille et Vilaine care se ocupă de informarea, consilierea și acompanierea tinerilor intre 16 – 25 ani pentru gșsirea unui loc de muncă : formare, locuințe, sănătate.
|