Întâlnirile europene din Transilvania sau Rencontres européennes de Transylvanie (RET) aduc împreună timp de trei zile actori decizionali locali, directori de companii, reprezentanţi ai mediului universitar şi ai societăţii civile în jurul unei tematici legate de dezvoltarea teritorială în Europa.
Eveniment deschis publicului interesat de dezbaterile pe teme europene, Întâlnirile sunt organizate din 2010 de Institutul francez din România (direcţia regională Cluj-Napoca) şi de Serviciul de cooperare al Ambasadei Franţei. Ele sunt organizate în contextul parteneriatelor încheiate cu autorităţile locale (Primăria Cluj-Napoca şi colectivităţile teritoriale române gazdă), Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj, asociaţiile locale şi companiile franceze şi române vizate de tematica tratată. Ele sunt găzduite de localităţi din Transilvania care prezintă experienţe singulare şi exemplare de dezvoltare locală. Anul acesta, Întâlnirile vor avea loc la Cluj, Sibiu şi Târgu Mureş.
Obiectivul acestor Întâlniri este de a pune în perspectivă o tematică regăsită atât în Franţa cât şi în România şi care se referă la o problematică europeană. Tema aleasă în fiecare an reflectă mizele dezvoltării teritoriale care îi preocupă pe cei care trăiesc și activează în acelui teritoriu. Dincolo de dezbaterea de idei, de schimbul de experienţă şi de reflecţiile comune, scopul Întâlnirilor este, de asemenea, de a valoriza cooperările bilaterale deja existente: între colectivităţi în primul rând (cooperarea descentralizată este bogată şi are o lungă tradiţie între cele două ţări, fiind inventoriate aproape 250 de astfel de parteneriate), dar şi între asociaţii, GAL-uri sau la nivel economic sau comercial. Tematicile alese pentru RET au o rezonanţă deosebită atât pentru România cât şi pentru Franţa şi fac referire la proiecte iniţiate de Serviciul de cooperare al Ambasadei Franţei.
Pornind de la problematicile române şi franceze RET tratează mize actuale de dezvoltare teritorială care sunt abordate prin intermediul unor proiecte concrete iniţiate de vorbitorii invitaţi, în special în cadrul acţiunilor de cooperare bilaterală.
Vorbitorii invitaţi provin din orizonturi foarte diferite (decidenţi politici, tehnicieni, cercetători, consultanţi, oameni de teren, responsabili de asociaţii, universitari, etc). Această diversitate garantează bogăția schimburilor, ancorarea lor în realitate şi mobilizează astfel publicul local.
Au avut loc numeroase schimburi de opinii şi dezbateri de idei în jurul prezentărilor, impartasirea reciproca a experienţelor şi prezentarea unor abordări diferite, în cadrul meselor rotunde şi a atelierelor
Acest eveniment constituie un moment puternic de punere în comun a experienţelor şi a reflecţiilor la nivel european. Aceste întâlniri permit astfel participanţilor să îşi dezvolte reţeaua de contacte pentru implementarea proiectelor lor. Noi parteneriate, noi sinergii pot să rezulte din aceste zile de întâlniri şi dezbateri şi pot să ducă la cooperări fructoase şi de lungă durată .
Prin prezenţa reprezentanţilor colectivităţilor teritoriale franceze partenere. RET îşi propun să joace un rol de catalizator de proiecte între teritoriile franceze şi române
Intalnirile sunt organizate în mai multe localităţi, Cluj-Napoca, Tg. Mures si Sibiu, cu implicarea puternică a partenerilor locali şi a colectivităţilor gazdă si avand tematici diferite :
TEMATICA nr. 1–CLUJ-NAPOCA: ”NOILE MODURI DE UTILIZARE A TERITORIILOR RURALE: PROPRIETATE, FLUX, SERVICII”
A se deplasa, a trai și a avea dreptul la proprietate reprezintă priorități pentru locuitorii din mediul rural din Europa. Unele zone rurale sunt mai vulnerabile decât altele în contextul globalizării schimburilor, din cauza izolării geografice, a exodului populației și a infrastructurii defectuoase. Ce soluții inovatoare ar trebui să găsească aceste teritorii pentru a-și păstra utilitatea socială și economică?
Funciarul agricol și rural: alternative de acces și noi moduri de transmitere a proprietății
Accesul la transmiterea fondului agricol și rural reprezintă un aspect important în menținerea și dezvoltarea activității agricole, a artizanatului și a mediului. Asociațiile și autoritățile publice din Franța și din România se mobilizează pentru a încuraja inițiative locale care favorizează dinamica teritorială și pentru a evita o guvernare exogenă a teritoriilor rurale.
Noile nevoi cer servicii noi
Lumea rurală trebuie să se adapteze la noile mize sociale și să propună consumatorilor și agenților economici servicii care să permită susținerea și dezvoltarea activităților de interconexiune între locuitori și centrele de decizie. Este vorba de servicii sociale, cum ar fi cele ale caselor de sănătate publică sau ale centrelor de îngrijire a persoanelor în vârstă, îngrijirile la domiciliu sau servicii de educație. De asemenea, se pune problema prezenței fizice a acestor servicii publice.
Mijloace de transport și dezvoltare
Transportul constituie un element major al politicii de păstrare și dezvoltare a teritoriilor rurale, de multe ori penalizate din cauza deficiențelor de infrastrctură și a condițiilor de acces dificile din cauza geografiei locului. Pentru a trece peste aceste dificultăți, autoritățile și localnicii se preocupă să organizeze schimburi cu orașul cel mai apropiat și să depășească această paradigmă rurală (dezvoltarea de legături de proximitate, folosirea în comun a mașinii, inițiative private.. ).
TEMATICA NR. 2 – TÂRGU MUREȘ ”INOVARE TEHNICĂ ȘI TEHNOLOGICĂ: PRODUCȚIE, DISTRIBUȚIE ȘI CONSUM”
Modalitățile de productie și de distribuție constituie o relație vitală a lumii rurale agricole, a artizanatului și a industriei cu spațiul urban. Acestea sunt baza inovațiilor tehnice și tehnologice care permit producției din mediul rural sa aducă un plus de valoare economică și socială. Exemple franceze și românești vor permite vizualizarea diverselor tipuri de inovație care vitalizează producția rurală.
Modalități de distribuție alternative și inovante
Scurtarea circuitelor de distribuție și crearea de filiere de distribuție scurte și de calitate permit reînnoirea contactului între producător și consumator, oferindu-i primului posibilitatea de a-și vinde produsul în mod direct și deci mai profitabil, iar celui de al doilea produse de calitate provenite din surse cunoscute
Modalități de producție și de prelucrare în comun prin crearea de asociații
Asociații agricole și de artizanat sunt organizate pentru a aduce performanță și valoare adăugată și pentru o mai ușoară adaptare la noile nevoi ale consumatorilor. În Franța, crearea de organizații de producători (cooperative, asociații și grupuri de producători, asociații interprofesionale) cu scopul de a produce și de a valorifica materiile prime agricole sau pentru utilizarea echipamentului agricol (CUMA) constituie moduri de organizare care permit menținerea unei populatii agricole și rurale în teritoriu în cadrul schimburilor colaborative, cu raționalizarea costurilor de producție. În mod similar, sectorul artizanatului se adaptează noilor mize ale creației integrând coduri și exigențe în materie de design și organizându-se în clustere creative care permit grupurilor profesionale să facă apel la diverși specialiști.
TEMATICA NR. 3 – SIBIU: ”VALORIZAREA ȘI ATRACTIVITATEA ZONELOR RURALE”: CERTIFICARE, DINAMICI ECONOMICE ȘI PUNEREA ÎN VALOARE DIN PUNCT DE VEDERE TURISTIC.
Mărci de calitate, asocierea producătorilor: noul standard al mediului rural?
Dinamicile indicatorilor de calitate (indicații geografice, etichete, mărci) și certificările favorizează punerea în valoare a regiunilor și a tehnicilor de producție și menținerea tradițiilor din mediul rural. Aceste metode care fac parte din cultura mediatică se bazează pe puterea de atracție a produselor de la țară asupra orășenilor. Organizarea în asociații a unor producători ar permite atenuarea discrepanței cauzate de o prea mare sezonalitate, diminuarea costurilor de producție și astfel mărirea veniturilor pe tot parcursul anului. Astfel se reușește dezvoltarea turismului rural (prin locuri de cazare în casele sătenilor...) și promovarea produselor alimentare sau artizanale provenite din aceste zone rurale.
Punerea în valoare din punct de vedere turistic
Valorizarea din punct de vedere turistic a spațiului rural francez a trecut prin toate tendințele care au urmat șocurilor petroliere (turism verde, turism durabil), a mobilizat toți agenții (publici, privați, asociațiile), a inventat (pensiuni, ferme cu locuri de cazare, hanuri...), a imitat (echipamente montane, stații de colectare a apei, locuințe colective...). Succesele și inconvenientele acestor inițiative merită împărtășite și actorilor români din turismul rural, preocupați de prezervarea teritoriilor și a tradițiilor dar și de îmbunătățirea condițiilor lor de viață. Chestiunile legate de protecțiea mediului și mai larg, de dezvoltare durabilă reprezintă baza problematicilor rurale. Ele pot reprezenta un atu pentru atractivitatea acestor zone.
Care sunt noile dinamici pentru dezvoltarea economică?
În materie de inovații și locuri de muncă, care sunt condițiile ca zonele rurale să devină locul unor noi dinamici economice: condiții favorabile pentru crearea unor noi investiii, oportunități pentru menținerea și crearea de noi locuri de muncă , accesul la fomare profesională etc.
|